Participa acum la Minimest, in caxdrul Festivalului Anim'est

Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei va invita sa descoperiti lumea filmelor de animatie in cadrul Festivalului de Film de Animatie Anim'est, in cadrul Minimest - program special pentru copii. 

Nici bine nu a început grădiniţa ‒ sau şcoala, după caz ‒ că prichindeii au parte, în primele zile de octombrie, de un nou prilej de relaxare şi destindere: între 3 şi 12 octombrie, Festivalul de Film de Animaţie Anim’est îi invită pe cei mai mici iubitori ai animaţiei în cinematografe. Secţiunea specială Minimest pregăteşte, la cea de-a noua ediţie a festivalului, o serie de proiecţii, activităţi interactive şi ateliere menite să le înfăţişeze celor mici, prin intermediul animaţiei, o mulţime de lumi posibile. 

De vineri până duminică, în cele două weekenduri ale festivalului (3-5 şi 10-12 octombrie), o serie de proiecţii ale unor filme de animaţie recunoscute şi îndrăgite, şi altele proaspăt ieşite din studiouri celebre, îi aşteaptă pe cei mici în număr mare, în cinematografele Elvira Popescu şi Studio. Accesul adulţilor nu este, nicidecum, interzis!

Tot ce trebuie sa faci este sa ne scrii pe Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza si sa ne spui la ce filme vei dori sa mergi si numele prietenilor care te vor insoti. Pentru mai multe detalii despre festival si program va invitam aici. 

Asteptam cu drag sa ne scrii, nu uita, locurile sunt limitate!

Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei

Programul Atelierelor Scolare 2014-2015

Dragii nostri,

 

Vacanta mare a trecut, speram ca ati avut parte de multa bucurie si de experiente frumoase in vara aceasta! 

Ne este dor de voi, ne-am pregatit si va asteptam cu un program nou si variat pentru o toamna magica:

 

Luni

16:00-17:00            Atelierul de LIMBA ENGLEZA (7-9 ani) , 240 ron/ abonament 8 sedinte (DE 2 ORI/SAPT) / grupa activa)

17:00-18:00            Atelierul de LIMBA ENGLEZA (4-6 ani, 120 ron / abonament 4 sedinte / grupa activa)

18:00-19:30            Scoala de CUVINTE (9-13 ani , 160 ron / abonament 4 sedinte / grupa activa)

Marti

17:00-18:30            Atelierul de SAH ( 5-12 ani, incepatori si nivel mediu) , 110 ron/ abonament 4 sedinte  / grupa activa)

18:30-20:00            Atelierul de SAH (9-14 ani, nivel mediu si avansati), 110 ron / abonament 4 sedinte / din 29 septembrie)

18:30-20:00            Atelierul ART Attck (5-10 ani, 150 ron /abonament 4 sedinte / grupa activa)

Miercuri

16:00-17:00            Atelierul de LIMBA ENGLEZA (7-9 ani) 240 ron / abonament 8 sedinte / grupa activa)

17:00-18:30            Atelierul de ARTA TEATRALA (6-12 ani, 150 ron / abonament 4 sedinte / grupa activa)

18:30-20:00            Atelierul de ARTA TEATRALA (6-12 ani, 150 ron / abonament 4 sedinte/ grupa activa)

18:30-20:00            Atelierul de CREATIE VESTIMENTARA (7-12 ani, 150 ron/abonament 4 sedinte  / grupa in formare, incepe din 29 oct)

Joi

16:00-17:30            Atelierul de PICTURA (5-7 ani, 150 ron/abonament 4 sedinte / grupa in formare)

17:30-19:00            Atelierul de PICTURA (7-12 ani), 150 ron / abonament 4 sedinte / grupa activa)

19:00-20:30            Atelierul de PICTURA (7-12 ani), 150 ron / abonament 4 sedinte / grupa in formare)

19:00-20:30            Atelierul de FOTOGRAFIE (9-16 ani, 190 ron / modul 5 sedinte / grupa in formare)

Vineri

16:30-17:30            Atelierul de DEZVOLTARE PERSONALA (7 -12 ani, 200 ron / modul 5 sedinte / grupa in formare)

16:30-18:00            Scoala de CUVINTE (9-12 ani, 160 ron / abonament 4 sedinte / grupa in formare) 

18:30-20:00            Workshop de FOTOGRAFIE (9-16 ani, 190 ron / modul 5 sedinte / grupa in formare)

18:30-20:00            Atelierul de VINERI SEARA  / Petreceri organizate de Club, anuntate in avans pe pagina noastra de Facebook

Sambata

09:30-11:00            Atelierul de SAH (5-10 ani, 110 ron / abonament 4 sedinte / incepatori + nivel mediu)

10;30-12:30            WORKSHOP de ANIMATIE, 16.11.2014-13.12.2014  (10-16 ani, 250 ron / modul 5 sedinte / grupa in formare)

 

Grupele sunt formate din maxim 12 copii iar inscrierile se pot face pe email Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza (confirmarile vor fi trimise in functie de ordinea inscrierilor si a platii abonamentului).

 

Va asteptam cu drag!

 

Echipa Ateliere Recreative Tei

Un nou Workshop de Animatie 18-22 August

Dragi Mamici, Tatici si Bunici,


Aveti copii pasionati de animatie si de fotografie?

Acum au sansa de a participa la un WORKSHOP de ANIMATIE unde vor afla despre Inceputurile cinematografiei si vor invata cum sa creeze un scurt metraj de animatie sub indrumarea trainerului Ion ARAMA.

Ion ARAMA, un artist complex, care lucreaza in domeniul animatiei de ani buni si a dezvoltat, de-a lungul timpului o serie de proiecte din domeniul digital, participand activ la o serie de Evenimente de Educatie Cinematografica pentru elevi organizate in toata tara.

În cadrul ultimului Workshop de Animatie organizat de Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei copiii au creat sub indrumarea lui Vasi Alboiu cateva filmulete de animație pentru copii, stop-motion cu piese Lego, iar filmulețele rezultate atunci pot fi văzute aici: 

Povestea lui Fat Urat Mirositor si Printesa https://www.youtube.com/watch?v=LsYIsaUK3aE

Love Story https://www.youtube.com/watch?v=AscOXrtA0_s

Pizza, Pizza, Pizza https://www.youtube.com/watch?v=RsVogucLg30


Workshopul se va desfasura in perioada 18 - 22 august, de luni pana vineri intre orele 18:30 -20:30, cu urmatorul program: 

Ziua 1: Introducere in lumea cinematografiei. Elementele Povesteii / Scenariul. Stabilirea echipelor si alegerea tematicii de catre fiecare echipa. Crearea povestii si stabilirea scenariului in echipa, introducerea elementelor procesului de creatie - story board si plansa desenata.

Ziua 2: pe baza scenariului stabilit in ziua anterioara se vor conastrui efectiv scenele le lucru din piesele LEGO – acesta este set-up-ul productiei.

Ziua 3 si 4: Zile dedicate flimarilor cadrelor diverselor scene pe baza scenariului 

Ziua 5: Montajul scenelor filmate astfel incat vom vizualiza la finalul atelierului produsul finit: Primul nostru FILM DE ANIMATIE!

Costul workshopului este de 250 ron si se achita la momentul rezervarii (fratii primesc o reducere de 10%). Pentru inscrieri va rugam sa ne trimiteti detaliile de inscriere pe Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza (locurile sunt limitate si vor fi confirmate in ordinea inscrierii si a platii workshopului) iar varsta minima de participare este de 7 ani.

 

Partenerii nostri carora le multimum: 

 

     si      

 

Iar daca va intrebati care este programul ATELIERELOR DE VACANTA va invitam sa le descoperiti aici

Va dorim o vacanta frumoasa si va asteptam cu drag la ateliere!
Andreea Panaitescu (0744913239)
Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.atelierecreative.ro 

Un nou Workshop de Animatie 8-12 Septembrie 2014

Dragi Mamici, Tatici si Bunici,


Aveti copii pasionati de animatie si de fotografie?

Acum au sansa de a participa la un WORKSHOP de ANIMATIE unde vor afla despre Inceputurile cinematografiei si vor invata cum sa creeze un scurt metraj de animatie.


În cadrul ultimelor Workshopuri de Animatie organizatw de Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei copiii au creat sub indrumarea lui Vasi Alboiu respectiv Ion ARAMA cateva filmulete de animație pentru copii, stop-motion cu piese Lego, iar filmulețele rezultate atunci pot fi văzute aici: 

 

Fight for LOVE: https://www.youtube.com/watch?v=R8ZBozj-52A

 

Dusmanii: https://www.youtube.com/watch?v=R8ZBozj-52A

 

Apocalipsa: https://www.youtube.com/watch?v=mlKo3bRSA8w

 

Povestea lui Fat Urat Mirositor si Printesa https://www.youtube.com/watch?v=LsYIsaUK3aE

Love Story https://www.youtube.com/watch?v=AscOXrtA0_s

Pizza, Pizza, Pizza https://www.youtube.com/watch?v=RsVogucLg30

Workshopul se va desfasura in perioada 8 - 14 septembrie, de luni pana vineri intre orele 18:30 -20:30, cu urmatorul program: 

Ziua 1: Introducere in lumea cinematografiei. Elementele Povesteii / Scenariul. Stabilirea echipelor si alegerea tematicii de catre fiecare echipa. Crearea povestii si stabilirea scenariului in echipa, introducerea elementelor procesului de creatie - story board si plansa desenata.

Ziua 2: pe baza scenariului stabilit in ziua anterioara se vor conastrui efectiv scenele le lucru din piesele LEGO – acesta este set-up-ul productiei.

Ziua 3 si 4: Zile dedicate flimarilor cadrelor diverselor scene pe baza scenariului 

Ziua 5: Montajul scenelor filmate astfel incat vom vizualiza la finalul atelierului produsul finit: Primul nostru FILM DE ANIMATIE!

Costul workshopului este de 250 ron si se achita la momentul rezervarii (fratii primesc o reducere de 10%). Pentru inscrieri va rugam sa ne trimiteti detaliile de inscriere pe Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza (locurile sunt limitate si vor fi confirmate in ordinea inscrierii si a platii workshopului) iar varsta minima de participare este de 7 ani.

 

Partenerii nostri carora le multimum: 

 

     si      

 

Iar daca va intrebati care este programul ATELIERELOR DE VACANTA va invitam sa le descoperiti aici

Va dorim o vacanta frumoasa in continuare si va asteptam cu drag la ateliere!


Andreea Panaitescu (0744913239)
Clubul Meu - Ateliere Recreative Tei
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.atelierecreative.ro 

Ateliere de vacanta - Vara 2014

Dragii nostri, 

 

Iata-ne ajunsi in pragul unei noi vacante de vara, incheiem impreuna un an scolar frumos si intens cu multe experiente noi si enigme descifrate. Va multumim ca ne-ati fost aproape si va invitam sa dam frau liber imaginatiei si creativitatii la atelierele noastre din aceasta vara.

 

Din 7 iulie reluam atelierele cu urmatorul prorgam:

 

Luni:

18:00-19:00    ZUMBA KIDS (4-6 ani), 120 ron / abonament 8 sedinte

19:00-20:00    ZUMBA KIDS (7-14 ani), 120 ron / abonament 8 sedinte

Marti

18:00-19:30    SAH ( 6-14 ani) , 110 ron/4 sedinte

Miercuri

17:30-18:30    LIMBA ENGLEZA (4-6 ani) Prescolari, 120 ron / abonament 4 sedinte

Joi

18:00-19:00    ZUMBA KIDS (4-6 ani), 120 ron / abonament 8 sedinte

19:00-20:00    ZUMBA KIDS (7-14 ani), 120 ron / abonament 8 sedinte

Vineri

In curand, Ateliere Surpriza :)

 

In curand vom reveni cu vesti despre Atelierul de Animatie, Atelierul de Lucru Manual si alte activitati!

 

Cu drag,

 

Echipa Ateliere Recreative Tei 

 

Mai multe articole..

Urmatoarele ateliere

Abonare stiri